Prima dragoste nu se uită niciodată

Probabil când vedeți acest titlu,vă gândiți că voi vorbi despre prima mea iubire,probabil crezând că o să stau să mă smiorcăi deoarece imi este dor de persoana respectivă.
Dar nici pe de parte nu am de gând să aduc in discuție acea iubire.

Deoarece,pe la inceputul blogului meu,am  zis că intr-o zi voi scrie o postare despre sportul pe care il practicam,acum cred că  este momentul potrivit.

Timp de aproape 6 ani,am avut parte de cea mai frumoasă relație de iubire.
Patinajul viteză pentru mine a fost prima iubire. Acea iubire de care imi voi aminti cu drag de fiecare dată.

Am avut parte si de certuri si de pauze in relatie,dar cu toate cele prin câte am trecut in 6 ani,pot spune ca am avut o relație de invidiat.
Sportul pentru mine era cel mai bun lucru care mi se intâmplase.
Am inceput să mă indrăgostesc in clasa a 4-a.
Dar nu a durat mult si am avut parte de prima ceartă. In urma căreia eu m-am ales cu o mână ruptă. Pot spune că am stat certați aproape o lună,dacă nu mai bine.
Cu toată iubirea pe care i-o purtam,a ales să mă dezamăgească in fiecare an,rănindu-mă destul de des. Inainte de zilele importante ,in care aveam concursuri de cele mai multe ori,mă duceam acasă cu pansamente in genunchi si coate,sau fără nimic,speriind-o pe mama cu rănile provocate de această iubire.

Cine mai ține cont de numărul de răni făcute la antrenamente?
Orice s-ar fi intrâmplat,luam o mică pauză să-mi revin,iar apoi veneam inapoi.
Intotdeauna te intorci la ceea ce iubești.
Și ce iubire puternică era intre noi. Acel sentiment era mai puternic decat sentimentul de iubire intre 2 persoane.

Niciodată nu mi-aș fi imaginat că pot renunța la această iubire.
Credeam că voi fi fericită toată viața. Dar viața nu a vrut asta,si dupã 6 ani,a decis să mă facã să renunț. Să mă facă să-mi pierd sentimentul de iubire față de sportul pe care l-am practicat.

Dar orice aș face,simt că locul meu este incă pe pistă,patinând alături de colegi,indiferent de situatie. Dar dacă viața nu mi-a dat curajul necesar să mă intorc la ceea ce iubesc,am ales să rămân doar cu gândul. Și cu sufletul.

Astazi,am avut un amalgam de sentimente in sufletul meu.
Mi-era teamă.
Dor.
Indiferență.
Speranță.
Emoții.

Mi-era teamă să mă intorc la prima dragoste. Probabil m-a uitat. Mai știe oare lângă cine a trăit 6 ani? Langă cine a trecut prin multe lucruri,bune si rele? Mi-era teamă să-mi răspund la aceste intrebări.

Dor. Mi-era dor de tot ceea ce făceam,in urmă cu numai un an.

Mi-e dor să fiu alături de colegi la concursuri,la antrenamente,in cantonamente...

Indiferență. Pentru că probabil atunci când m-am văzut in fața faptului implinit,să mă duc să-mi susțin foștii colegi patinatori la concursul pe care l-au susținut astăzi,m-am simțit indiferentă. Eram ca un simplu spectator,făcând poze unor persoane ce fac un sport inedit.

Speranță.
Speranța moare ultima. Incă există o mică scânteie de speranță in sufletul meu,că mai pot iubi acea primă dragoste. Nu in acelasi fel. Intr-un alt fel. Inedit. 

Emoții.
Cum am spus mai sus,am fost ca un ghem de sentimente.
M-am contrazis in toate sentimentele pe care le-am avut pe parcursul acestei zile.
Dar emoțiile erau ca si cum imi curg prin vene. Stăteam exact in acelasi loc in Care am stat si anul trecut.

Diferența? Anul ăsta eram in blugi,lejeră,fără nicio treabă,iar anul trecut  eram "plânsă" de emoții,asteptand sa vad cu cine concurez,sa imi aud timpii după ce termin cursa,si sa ma vad invingatoare pe podium.

Mi-a trecut prin minte acea imagine din anul precedent,si emoțiile m-au cuprins si in acest an,chiar daca totul diferă.

Cu toată iubirea pe care am purtat-o acestui sport,inedit dar si periculos,vreau să mulțumesc si unor persoane,care in cei 6 ani,m-au ajutat să mențin acest drum.
Familia,prietena mea cea mai bună,antrenorii,merită toate mulțumirile mele.
Și in final,vreau să se știe faptul că am iubit fără regrete.
Și să nu uităm că:"prima dragoste nu se uita niciodată"
Să sperăm că peste ani și ani,voi scrie o altă postare să-mi amintesc despre trecutul meu.