Dar care este misiunea noastra,a asociatiei?
Ajutam persoanele defavorizate.
Sustinem educatia tinerilor cu oportunitati reduse.
Incurajam comnitatea sa fie solidara in scopuri umanitare.
Responsabilizam tinerii si facilitam dezvoltarea lor persoanala.
De cand am primit mail-ul de confirmare de la aplicatia mea pentru a deveni voluntar intr-o asociatie,totul a inceput sa se schimbe.
Asociata "Un Strop De Fericire" unde sunt voluntara din septembrie 2016,m-a primit cu bratele deschise,si mi-a aratat alte drumuri pe care,viata mea le poate urma.
In aceasta jumatate de an,eu am realizat,ca imi place foarte mult sa ma implic in activitati si sa-i ajut pe cei din jur. Si acesta,momentan este atuu-ul meu.
Aici am invatat sa ma dezvolt,si sa gandesc diferit.Sa ma comport diferit,si sa-mi doresc altceva de la viata.
Am cunoscut persoane noi,si am incercat sa-i descopar.In cele 2-3 ore in care stateam cu ei.Imi era de ajuns.Am invatat sa ma implic,cat imi sta in putinta,oriunde este nevoie de ajutor.Am invatat sa gandesc altfel despre acesti copilasi pe care ii intalnesc saptamanal. Sa-mi placa de ei.Sa-i iubesc.
Si aceasta nu este doar povestea mea.In asociatie sunt atat de multe povesti,ce merita sa le cunoastem,si dorim sa descoperim si altele.Cat mai multe.
Si sa cream noi insine,prin aceasta activitate,o mare poveste.Un roman.Si zi de zi,sa-i completam paginilie.Sa fie atat de multe volume.Si sa fie atat de indragite de cei din jur.
Pentru ca noua nu ni se cunoaste dorinta.Nu ni se cunoaste decat gestul.Gestul pe care il facem fata de acei copilasi,pe care alegem sa-i ajutam.
Noi vrem sa ne facem povestile cunoscute.
Iar eu,personal,cred ca,AUSF,este locul unde imi pot scrie romanul,in urmatorii 3-4 ani sau si mai mult. Si asta voi face.
Voi urca treptele vietii si dezvoltarii mele,in aceasta asociatie,si cu ajutorul mentorilor din asociatie,voi avea reusite.
Imi doresc ca si alte persoane,sa aiba ocazia sa traiasca asa clipe ca si noi.
Imi doresc cel mai mult,ca si altii,sa vada cata durere exista in sufletul unui copil,in scaun cu rotile.Sau cat de greu ii este unei persoane cu deficiente sa comunice.Si sunt atatea cazuri.Pe care nu cred ca,doar noi trebuie sa le stim.Povestea tuturor acestora,merita sa se faca cunoscuta.Nu sa fie date la o parte.Pentru ca si ei,sunt ca si noi.Nu difera nimic.Si nu trebuie sa-i judecam dupa "coperta".
Trebuie mai intai sa citim cartea.Si apoi,o sa o iubim cu siguranta.
Eu am reusit,sa vad ce este cu adevarat iubirea,prin ochii lui Carmen.
Ea este fata cu care,in fiecare miercuri imi petrec 2 ore din timpul meu liber.Si am stat sa-i privesc fericirea din ochi atunci cand se deschide usa,si intru in camera unde urma sa ne petrecem timpul.
Si am ajuns sa o iubesc.Ii iubesc felul de a fi.Si nu exista nicio diferenta intre noi,in afara de varsta.Si sunt nerabdatoare sa merg la ea.Mereu.Si nu as vrea sa renunt la ea.Nu prea curand.
Si am avut cel mai mare noroc din viata,atunci cand am decis,sa aplic aici,ca si voluntar la AUSF.
Acum,ma bucur pe deplin de aceasta ocazie pe care am avut-o.
Si pentru faptul ca,eu am devenit o alta persoana,ii datorez "mentorei" mele toate multumirile.
Si pentru faptul ca m-am schimbat,imi pot multumi si mie.
Si acesta este doar inceputul.Sper la cat mai multe..
Comentarii
Trimiteți un comentariu