Vise sau visuri? Intrebare de baraj.
Visuri. Mai exact "pătură de visuri"
Mulți, după titlu, nu veți înțelege de ce am ales tocmai această formulare. Dar dacă cițiți, dacă îmi urmăriți povestea, veți afla.
Să vă dau o mica idee: spontan.
Când scriu nu stau sa ma gandesc la ce urmează să scriu sau cum, ce titlu voi pune sau ce cuvinte imi voi alege.
Totul vine de la sine si ideile sunt un talmeș balmeș in capul meu dar, le împletesc în asa fel încât iese ceea ce voi citiți în momentul de față.
Citeam cartea "40 de zile" de Chris Simion si am surprins un mic paragraf care mi-a suflat o scânteie: "Am construit zeci de case din cutii de carton, din carti de joc, din prăjituri, din bumbac, din paie, din visuri". Si aici a venit si mica mea strălucire cum că "pătură de visuri" suna bine. Nu aveam de gand sa scriu acum despre asta, ci doar sa las in bară un simplu titlu si peste ceva timp sa l regăsesc si poate sa l conturez frumos, să iasă o poveste.
Ei bine...povestea începe aici, acum, cu pătura mea de vise lângă mine.
Totul a început in ziua in care am zis: "Când voi fi mare, vreau sa ma fac doctor!" Nici acum nu ma cred cand imi spun părinții ca asa am zis. Povestea a tot continuat.
"Vreau sa ma fac polițistă!"
"Vreau sa lucrez cu copiii!"
"Gata, m-am hotărât! Vreau sa ma fac psiholog!"
"Parca mi se potriveste mai bine meseria de psihiatru"
" Doctor inca suna bine"
Și toate erau spuse asa cu o dorință arzătoare dar in spate, stătea ascunsă indecizia acestor visuri. Îți clădești o viață pe baza unui vis. Si câte visuri nu am avut dar niciunul împlinit cu adevărat.
Și pe toate le-am cusut si din ele am facut o pătură, pe care azi o țin lângă mine, doar pentru faptul că mă simt indecisă si ulterior, dezamăgită că nu am reusit pana acum sa imi îndeplinesc niciun vis.
Și "marele vis" am uitat de el, acum a apărut altul și tot așa voi continua să-mi bulversez viața, să îmi ingreunez alegerile si să vreau cât mai multe și în final, să nu ma aleg cu nimic. Cred că de asta ne lovim cu toti.
Care este cel mai mare vis al tau? " Să fac ceva din sport."Am spus eu mândră, in urma cu 4 ani. Acum, care este cel mai mare vis al meu? " Să scriu o carte". Si peste 5-6 ani? Ce se va mai schimba? Oare săraca pătură nu se va strica si ea? Cred ca, după liceu, imi voi face una noua. Dar până atunci sper sa am ocazia să descos visurile din pătură și sa le și implinesc.
Vi se pare absurd tot ce zic eu aici?
Păi, cam asa sta treaba cu poveștile. Depinde de cel care le scrie ce și cum. Eu controlez totul in aceasta poveste, mai bine zis, eu controlez totul in viața mea.
Voi cum credeti că se procedează cu visurile astea? Sunteti unii, care cu siguranță nu prea credeti sau înțelegeți povestea asta si cum sta treaba cu visurile, dar parerea voastră chiar mi-ar fi utilă, poate imi creez si eu o altă viziune despre tot jocul ăsta de cuvinte. Vis. Visuri. Interesantă conotație.
Nu cred că sunt persoana potrivita care sa va spuna ca povestea asta are un sens, pentru că imaginația mea este suficient de bogată încât să coloreze cuvintele aliniate aici și să vă facă să vă pierdeți ideea despre vis, despre viață.
Cam toată viața mea si in cam toate postarile mele am vorbit despre renunțare. Așa lașă sunt, doamne?
Chiar nu imi vine să cred că si azi vorbesc despre renuntare.
Dar încerc să vă sustin cu argumente pro si contra, depinde de caz, că dacă renunti la un vis acum, nu stiu cate șanse mai ai să mai conturezi ceva din el. Si eu sunt exemplul potrivit. Ce am facut eu cu sportul? Nimic. Si am ajuns să mă cert cu profesorul care nu are nici măcar negru sub unghie interes față de faptul ca, 6 ani din viata mea i-am dedicat sportului. Vedeti că toate sunt trecătoare si se uita?
Si daca peste 2-3 ani va scriu o carte, cati credeti ca o sa tina valul asta? Lumea se plictisește repede, uita de azi pe mâine ce promite, ce își doreste, ce vrea sa faca cu viata lui.
Pauză.
Vis. Vise. Visuri.
Suficient cu vorbele, cu balivernele si cu tot ce indrug eu aici. Nici mie nu îmi vine să cred că am avut atâtea cuvinte in sacul magic încât să vă scriu asa povesti.
Rămân cu păturică mea...si daca ați ajuns până aici, vă mulțumesc că ați acordat cateva minute din viață poveștii mele și sper că si voi, cu păturica voastra, o sa faceti tot ce e mai bun cu viața voastră.
Pentru că viața e frumoasa, cu bune, cu rele si cu vise si cu visuri.
Asa că, in finalul finalurilor, ce facem cu visurile noastre? Renunțăm la ele sau avem puterea să le împlinim pe toate, pana si pe cele mai mici si mai ascunse?
Visul tau este ceea ce te definește.
Comentarii
Trimiteți un comentariu