Jurnalul copilariei mele

A venit vara si parca zilnic incep sa fiu determinata de anumite lucruri sa scriu cat mai mult.
M-am gandit sa scriu de 1 iunie ca a fost Ziua Copilului dar am zis ca o sa fiu prea asemanatoare altora si am lasat-o balta. Si acum cateva minute, dand scroll pe facebook imi apare o chestie care mi-a provocat fiori. Nu stiu la ce va ganditi cand cititi asta dar hai sa va zic si ce era cu adevarat:"Au dublat in limba romana: Mirela Corbeanu, Richard Balint, Anca Sigmirean, Doru Presecan, Sebastian Lupu, Mariana Presecan, Florin Stan, Rin Tripa. Dublajul in limba romana a fost realizat de Zone Studio Oradea"

Niste oameni simpli care noua ne-au facut copilaria mai frumoasa. Cred ca mereu stateam pana se termina desenul respectiv doar ca sa aud partea aceasta si sa repet dupa vocea din televizor. Si le stiam numele tuturor acestor oameni care pe atunci erau doar niste oameni simpli care nu stiam ce cauta acolo sau de ce le repet eu numele insistent la fiecare final de desen animat.
Ce as mai da sa ma uit la desene si sa aud asta.

Pauza. Am avut o copilarie frumoasa... Copilarie.Sinonim cu fericire.

Giulia. 4 ani. Incantata.

Giulia. 17 ani. Sunt de parere ca era mai frumos la 4.

O copilarie pe care nu o voi uita si de care voi fi mandra. Noi suntem generatia care chiar a avut parte de o copilare semnificativa si greu de uitat. Ce-as mai da timpul inapoi sa mai fiu putin copil. Sa ma joc la groapa de nisip sau sa merg in fiecare zi in parc cu gasca de copii cu care astazi parca nici nu te mai saluti pe strada..de-ar sti ei ce pierd. Cei mai frumosi ani din viata lor vazuti prin ochii unor prieteni unici.
Prietenii din copilarie sunt cei pe care cred ca niciodata nu ar trebui sa-i perzi. La varsta aia se nasc cele mai sincere prietenii dupa o bataie crancena cu nisip sau cu lopeti si care se salveaza cu o acadea si o imbratisare.
Si cu toate ca am crescut, nu cred ca o sa mai am parte de aceleasi momente vreodata in viata. Nici daca as incerca sa le reproduc nu ar mai iesi la fel.

"E vara lui 2009.
Te trezesti la 11, te duci in sufragerie si deschizi televizorul pe UTV si vezi ca e Puya-Undeva in balcani.
Te uiti pe geam si iti vezi prietenii cum se joaca patratica in fata blocului.
Ii zici lu' mama sa iti faca un sandwich, te imbraci cu hainele alea ieftine, iti pui adidasii de fotbal..d-aia de carpa bej din piata si ii ceri tot lu'mama zece mii sa iti iei si tu doua vafe.
Iesi afara si te intorci seara acasa."

"In copilarie daca parintii imi dadeau 5 lei eram cel mai bucuros pentru ca aveam bani de bomboane, cipsuri si suc..acum, cu 5 lei copiii isi cumpara tigari..foloseam telecomanda pe post de telefon, iar acum la 12-13 ani au iphone 8 si vorbesc doar despre relatii...suntem ultima generatie care am avut copilarie frumoasa"

De ce am zis"jurnalul copilariei mele"? Pentru ca vreau sa ma mandresc ca am avut o copilarie extraordinara. Si dupa care astazi plang. Si realizez ca, cu fiecare generatie ne ducem usor de rapa.
Observam prea tarziu ca in ziua de azi cat soarele e sus pe cer se utilizeaza la extrem calculatoarele, telefoanele sau orice alt gadget care le da parintilor cu virgula si vizual sau logic si in buzunar ca nu poti sa refuzi copilul daca ti se asaza in fund in magazin si plange ca vrea telefon nou la vreo 6-7 ani.

Recunosc ca si eu faceam asa, doar ca plangeam la o papusa barbie de 15 lei nu un telefon de vreo 15 si cu trei 0-uri dupa. Sesizati si voi diferenta.
Ieseam zilnic si ma plimbam cu trotineta, bicicleta sau stateam si ma dadeam cu micutii in leagan, nu ne gandeam noi unde o sa ajungem si ce o sa facem.
Mancam pufuleti cu surprize sau ciocolata Kinder, colectionam toate jucariile doar ca sa le stearga mama de praf, nu ca m-as fi jucat cu ele.
Faceam atat de multe lucruri care pentru mine erau fericirea pura, incat nici nu cred ca as avea caractere suficiente sa scriu un adevarat jurnal al copilariei mele.
Desi sunt nascuta acu'vreo 17 ani cand erau alte vremuri, eu ma gandesc ca daca noi cu televizoare, telefoane si multe alte lucruri zicem ca am avut o super copilarie, parintii nostri cred ca au avut ceva iesit din comun.
Imi povestea tata ca iesea afara dupa ce-i punea mamaie o farfurie plina cu ciorba si pana seara nu mai dadeai de ochii lui albastri si parul blond prin raza ta vizuala. Si nu-l suna nimeni sa vada ce face sau cum. Il striga pe geam si de la 3 strazi distanta stia ca trebuie sa mearga acasa.
Nu-i era frica de cine stie ce om al strazii care poate sa-i faca ceva sau orice alt lucru ciudat care in ziua de astazi este foarte des intalnit. Tara noastra s-a schimbat foarte mult, nu doar copilariile generatiilor.
Si baiatu' asta cu ochi albastri copilarea prin '80 cand juca lapte gros si monopol, sotronul, tara tara vrem ostasi in fiecare zi. Prin '01 se cam ducea renumele acestor jocuri...ce-i drept 20 de ani e suficient incat sa uiti ceea ce te facea fericit. In 20 de ani atatea generatii s-au bucurat de anii frumosi, de lucrurile care azi ne duc in pragul agoniei, de viata frumoasa si lipsita de griji incat s-au saturat sa duca ceva frumos din generatie in generatie. Cred ca la '12 s-au cam oprit. Usor usor si-au schimbat traiectoria incat azi sa ajungem sa ne luam cu mainile de cap si sa vrem sa schimbam ceva si sa readucem fericirea pe chipurile blocate la un ecran care nu face altceva decat sa-ti deruteze viata.

Mama tind sa cred ca isi dorea sa ma faca printesa.

Sincera sa fiu, si noi petrecem mare parte din timp pe telefoane si ratam multe lucruri din viata dar noi parca ne-am trait copilaria frumos. Parca noi stim cum era sa stai toata ziua afara si sa manaci vafe sau sa te alergi cu sticla cu apa prin tot cartierul cand erau vreo 30 de grade de ardea si asflatul pe strada.
"Lumea aceasta a amintirilor din copilarie, a vorbelor si a jocurilor pe care le nascoceam, mi se va parea mereu dureros de mai adevarata decat cealalta lume"
"Copilarie. Unde fugi? Intoarce-te inapoi!"