Despre renunțare și noi începuturi

De ce am ales acest titlu?
Pentru ca asa este intitulata pentru mine, ziua de 29 ianuarie 2018.
Ziua nu a inceput cum ma asteptam deoarece am ajuns sa imi pun piciorul in ghips dar totul s-a schimbat cand am primit cea mai buna veste de pana atunci, ca voi participa la Generatia lui John, emisiune la care imi doream de foarte mult timp sa am ocazia sa apar.
Odata ce m-am inscris si am vazut ca nu primesc niciun raspuns, am zis sa ma dau batuta si efectiv renuntasem sa ma mai gandesc la acest lucru. Dar intotdeauna exista o sansa pentru toata lumea.
Luni, a fost sansa mea.

Sincer, am trait cele mai frumoase momente alaturi de John, fara emotii, plina de entuziasm si dorinta sa ma exprim, sa-mi povestesc intr-un mod frumos viata si sa scriu cateva pagini pentru viitorul meu.
Chiar daca scriu despre acest subiect la cateva zile distanta, mai exact 4 zile, acum am simtit nevoia sa impartasesc si cu ceilalti una din cele mai bune experiente ale mele pe anul 2018, ce tocmai a inceput.

 Fiind pentru prima data intr-o emisiune, ma asteptam sa fiu emotionata pana peste cap, dar din contra, eram foarte bine dispusa, deschisa la cat mai multe subiecte de discutie si foarte antrenata in a ma balansa pe scaun. Cred ca se poate observa ca pe parcursul emisiunii sunt foarte concentrata sa ma balansez pe acel scaun.
Pentru a va face o simpla idee despre Generatia lui John, este o emisiune unde tineri ca si mine, isi fac vocea auzita. Sper ca si eu sa fi avut un mic impact.

Subiectul pe care l-am abordat in acea seara, pentru mine a fost unul foarte frumos, unde chiar am avut foarte multe lucruri de povestit, si daca as mai fi avut inca 2 ore de emisiune, le-as fi umplut cu povestile mele din care poate alti adolescenti au ce invata.
Nu sunt eu elev model, dar in spatele numelui meu sta o poveste.
Despre cum am renuntat la lucrurile care ma faceau fericita dar si despre cum am avut noi inceputuri.

Poate va intrebati la ce poate sa renunte un copil de 16 ani, cu viata inainte, care nu prea a trecut prin multe, in afara de bancile scolii si ale liceului si nici ala in totalitate.
Daca ati sta sa va ganditi cati adolescenti renunta la ceea ce ii fac fericiti... eu am renuntat la sportul pe care l-am practicat pentru aproape 6 ani..si despre care am scris o postare diferita, cand a fost timpul potrivit  http://revesetdesirs.blogspot.ro/2017/07/prima-dragoste-nu-se-uita-niciodata.html
Dar cum renunti la ceva, poti gasi un inceput si pentru altceva.
Pasiunea mea pentru scris a fost primul inceput, pe langa a mai aparut si dorinta de a fi jurnalist, iar acum, in final, medicina. Un subiect pe care sper ca intr-o zi voi avea curajul necesar sa il abordez si sa ii urmez caile, pentru un viitor de succes.
De ce atatea dorinte daca nu sunt in stare sa le duc la implinire pe niciuna? Ei bine, odata ce am renuntat la ceva, am realizat ca viata nu e toata roz si nu mereu ti se intampla numai lucruri bune...
Si de asemenea, in emisiune am avut ocazia sa ma gandesc la dorintele mele si sa fiu inspirata de catre John sa nu renunt niciodata. 
"Daca iti doresti cu adevarat sa ai succes, vei avea"

Dupa emisiune, am plecat cu o stare de foarte mare entuziasm, cu gandurile pozitive adunate in jurul meu, cu speranta ca de acum se va schimba ceva la mine si la cei din jurul meu.
Si cred ca si voi stiti sentimentul acela cand sunteti obositi de tot in jurul vostru si vreti sa schimbati ceva, cum zice si celebra zicala a lui Mahatma Gandhi "Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi  in lume", atunci eu chiar am crezut in schimbare.


Comentarii